Animale
Blogul Tuturor Animalelor de pe Glob!
duminică, 8 mai 2011
Leul Alb!
Leul (lat. Panthera leo, în româna veche lăunele) este un mamifer din familia Felidae. Leul mascul poate fi recunoscut uşor datorită coamei sale şi poate cântări până la 250 kg. Femelele sunt mult mai mici, cântărind până la 150 kg. Leii trăiesc in jur de 20 ani.
Leii sunt animale carnivore care trăiesc în grupuri de familii, consistind în femele înrudite, puii de ambele sexe, şi un mascul neînrudit, care se împerechează cu femelele adulte. Familia:Leul îşi protejează familia în momentele în care este atacata. De aceea, leul se poate numi şi un iubitor de familie. Femelele se ocupă cu vânatul, în timp ce masculii apără şi menţin frontierele teritoriului. Masculii sunt daţi afară din grup când ajung la maturitate.
Cu toate că este cunoscut ca "regele junglei", leul este un animal care trăieşte în câmpii deschise, şi poate fi găsit prin toată Africa. Chiar şi aşa, este o specie în pericol, populaţii semnificative găsindu-se doar în parcuri naţionale din Tanzania şi Africa de Sud.
Ultimul rămas al familiei leului asiatic (Panthera leo persica), care în vechime trăia din Grecia până în India, trăieşte în Pădurea Gir din nord-vestul Indiei. Aproximativ 300 lei trăiesc într-un sanctuar din statul Gujarat.
Leii au dispărut din Grecia, ultimul loc în care mai trăiau în Europa până în anul 100 e.n., dar populaţii semnificative au rămas în nordul Africii până la începutul secolului XX.
Leii sunt un simbol care apare des în heraldica familiilor regale şi cavaleriei. Apar până şi în arta Chinei, deşi nu au trăit niciodată acolo. Nici un alt animal nu a primit mai multă atenţie în artă şi literatură. În Biblie este amintit de 130 de ori. În arta epocii pietrei, în special în picturile rupestre, se întâlnesc frecvent desene reprezentând lei.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)